Cultul mortii la una dintre cele mai fascinante civilizatii – geto dacii!

Ritualurile funerare ale stramosilor nostri se pare ca erau unele dintre cele mai complexe ritualuri invaluite in mister si credinte trecute.

Moartea este unul din fenomenele care a prezentat multe semne de intrebare, multe interpretari si multe conotatii pe parcursul istoriei lumii.

In functie de interpretari date mortii si de ratiuni ale diferitelor popoare, s-au nascut culturile mortii si obiceiuri legate de acest rit.

Moartea este o etapa a vietii, si in unele religii sau credinte este o trecere, un portal spre o alta dimensiune sau o regenerare a eului.

Mitologia romaneasca este foarte bogata si are o frumusete aparte in acest sens.

Legata de cele trei momente esentiale ale existentei trupului si spiritului, nasterea, nunta si inmormantarea sau moartea sunt cele mai importante etape ale vietii.

Datorita crestinarii timpurii a poporului nostru in epoca lui de formare, s-a oprit intr-un oarecare sens formarea unei mitologii unitare, iar credintele stravechi ale poporului s-au transformat in timp in superstitii, de obicei asociate raului.

In zilele noastre tragismul mortii ia amploare uneori, indeosebi in cazul persoanelor care nu au fost inca casatorite. Actualele obiceiuri de inmormantare nu mai prezinta nicio asemanare cu ceea ce a fost candva pe teritoriul vechii Dacii.

Istoria a dovedit ca opus atitudinii actuale in fata mortii, stramosii nostri priveau cu totul si cu totul diferit atat viata dar in special moartea.

Dacii se credeau nemuritori, si pe buna dreptate conceptia lor despre viata si moarte reflecta nemurirea sufletului lor in care credeau cu atata staruinta.

Cultul mortilor la daci reprezenta o serie de ritualuri specifice care au puncte comune cu ritualurile practicate in antichitate.

Potrivit descopererilor istorice, inmormantarile celor bogati erau diferite de lumea de rand, acestia fiind tinuti timp de 3 zile pentru jelit, dar in acelasi timp pentru un mare ospat. Tot acest ritual se transforma intr-un ospat unde se sacrificau animale si se petrecea, dacii bucurandu-se de plecarea unui suflet pentru intalnirea cu Zamolxe.

Credinta de nestramutat a dacilor era ca sufletul nu moare niciodata si viata continua in alt mod.

Dupa aceste 3 zile, corpul era ingropat, insa practica cea mai raspandita era incinerarea. Aceasta avea la randul ei mai multe semnificatii, de la purificare sufletului pana la imprastierea cenusei drept ofranda, sau pastrarea in vase specifice in necropole.

Langa mormant se faceau gropi pentru ofranda, unde se punea paine si oasele animalelor sacrificate, iar acestea se asezau in vase de lut ars.

Initial, incinerarea se facea pe rug, iar ulterior in cuptoare speciale.

Credinta intr-o viata dupa moarte a dacilor este atestata de prezenta unor obiecte necesare vietii puse langa ramasitele defunctului, cu scop de a-i fi de folos in existenta urmatoare.

Aceste obiecte erau fie alimente, fie podobae sau obiecte de uz casnic sau monede si arme.

Practicarea incinerarii in ritualurile dacice de inmormantare este de necontestat datorita multor descoperiri arheologice dovezi ca dacii practicau indeosebi aceasta metoda.

Dovada stau descoperirile de pe intreg teritoriul tarii noastre. In Gheraiesti, un cioban a decoperit in timp ce-si pastea oile o necropola dacica cu trei urne funerare asezate in linie. Conform istoriografilor, daca urnele erau asezate in linie, era vorba de membrii aceleiasi familii.

Riturile de incinerare a mortilor s-au mentinut si dupa invazia romana.

In cazul oamneilor de rand incinerarea era comuna, iar in cazul marilor razboinici era individuala.

Defunctul se pare ca era introdus intr-un cuptor special amenajat si era ars impreuna cu tot ce detinea mai de pret.

Mormantul razboinicului de la Poienesti, este practic cuptorul in care a fost ars, o groapa sapata in care s-a construit cuptorul.

Din pacate, dacii nu aveau acelasi tratament de plecare din viata, acesta stabilindu-se in functie de categoriile sociale din care faceau parte.

Oamneii de rand aveau morminte plane fara nimic asezat deasupra lor, in timp ce nobilii sau razboinicii de seama, erau inconjurati de arme si obiecte personale.

Filosofia dacilor in ceea ce priveste viata si moartea insotea ritualurile si moartea lor.

Incinerarea avea legatura cu calatoria sufletului, sub forma de pulbere de cenusa, aceasta putea sa fie facuta mai usor inspre divinitatile vazduhului.

Dacii priveau moartea ca si o etapa de trecere si o ocazie de veselie si ospatare pentru cei trecuti in lumea de dincolo.

Se pare ca in tara noastra a inceput sa se dezvolte o industrie in domeniu in ceea ce priveste incinerarea.

Daca esti din Ardeal sau imprejurimi, poti beneficia de servicii de incinerare umana la Cluj in conditii conforme cu standardele internationale.

Interesant cursul istoriei si intoarcere la traditie, probabil mult mai  practic si mai usor pentru fiecare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *